Maia Sandu l-a îndemnat pe Mitropolitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, să contribuie la menținerea Păcii

04/05/2024 -10:24
Imagine

Șefa statului, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi, 3 mai, cu Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.

Foto: Președinția Republicii Moldova

În legătură cu sărbătoarea creștină a Învierii, Președinta Sandu a vorbit despre bucuria şi speranţa pe care o aduce Paștele în inimile tuturor credincioșilor, când viața învinge moartea, precum și despre importanța unității, a empatiei și a faptelor bune.

La fel ca și pe Mitropolitul Vladimir, Maia Sandu l-a îndemnat pe Înaltpreasfinţia Sa să contribuie la menținerea Păcii în inimile noastre și în toate țările. 

Reamintim că astăzi, șefa statului a avut o discuție în contextul Sfintelor Sărbători de Paști cu Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, în care s-a referit la bucuria Învierii și reunirea familiilor în această perioadă, dar și la importanța unității, a bunei înțelegeri și a grijii față de aproapele nostru.