Republica Moldova trebuie să-și apere pacea și libertatea într-o lume tot mai instabilă, iar integrarea europeană este „cea mai realistă strategie de supraviețuire, securitate și dezvoltare”, a declarat președinta Maia Sandu miercuri, 22 ianuarie, la prezentarea priorităților Președinției pentru anul 2026. Șefa statului a avertizat că Rusia rămâne o sursă majoră de destabilizare în regiune, iar războiul împotriva Ucrainei generează riscuri directe pentru securitatea Republicii Moldova, scrie Moldova1.
„Ordinea mondială se destramă, iar țările mici sunt cele mai vulnerabile”
Maia Sandu a descris un context internațional „tot mai incert și periculos”, marcat de conflicte armate, rivalități strategice și utilizarea tot mai frecventă a instrumentelor hibride.
„Ordinea mondială cu care ne-am obișnuit timp de decenii pare să se destrame… Principii fundamentale, precum respectarea granițelor și a suveranității, sunt puse sub semnul întrebării”, a spus președinta, subliniind că slăbirea cooperării internaționale face lumea „mai incertă și mai periculoasă”, în special pentru statele mici.
Rusia, „sursă majoră de destabilizare”
Șefa statului a indicat explicit Federația Rusă drept principala amenințare de securitate la adresa regiunii.
„În regiunea noastră, dar și pe întreg continentul, Rusia rămâne o sursă majoră de destabilizare. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă în continuare un risc semnificativ de securitate pentru Republica Moldova”, a declarat Maia Sandu.
În acest context, președinta a spus că Republica Moldova trebuie să se concentreze pe menținerea păcii și pe apartenența la lumea liberă și democratică: „Trebuie să păstrăm pacea și să rămânem parte a lumii libere… Regimurile autoritare nu au respect pentru demnitatea și viața umană”.
Integrarea europeană: „ancora noastră de siguranță”
Maia Sandu a afirmat că, într-un context în care dreptul internațional nu mai oferă suficiente garanții, politica externă devine un instrument esențial de securitate, iar apartenența la alianțe și parteneriate solide este vitală.
„Când dreptul internațional nu te mai apără suficient, trebuie să faci parte din alianțe și să ai prieteni capabili să sară în ajutor atunci când este nevoie”, a declarat președinta.
Potrivit acesteia, aderarea la Uniunea Europeană este „ancora de siguranță” a Republicii Moldova: „Orice abatere de la acest drum ne pune în pericol libertatea, pacea și bunăstarea”.
Șefa statului a reiterat importanța relației strategice cu România, a parteneriatelor de securitate (inclusiv cu NATO) și a sprijinului pentru Ucraina.
Apărare și radare: „investiții în pace”
În domeniul apărării, Maia Sandu a spus că modernizarea Armatei Naționale este indispensabilă pentru protejarea populației și descurajarea amenințărilor.
Președinta a menționat că bugetul pentru apărare a crescut de la 0,38% din PIB în 2021 la 0,58% în 2025, iar obiectivul este atingerea pragului de 1% din PIB, în paralel cu sprijinul partenerilor externi.
Potrivit șefei statului, în ultimii patru ani Republica Moldova a beneficiat de aproximativ 190 milioane euro din partea UE și 41 milioane euro din partea NATO, precum și de sprijin bilateral din partea Germaniei, SUA, României și Poloniei.
Un accent aparte a fost pus pe securizarea spațiului aerian, în contextul incidentelor repetate cu drone: „Pentru monitorizarea deplină a spațiului aerian nu este suficient un singur radar. În 2026 vom primi încă un radar, achiziționat din ajutorul nerambursabil al Uniunii Europene”, a precizat Maia Sandu.
Președinta a mai spus că investițiile în apărare antiaeriană și sisteme antidronă vor continua, subliniind că acestea „nu sunt cheltuieli, ci investiții în pacea și dezvoltarea Republicii Moldova”.
Copii, mediul digital și sănătatea mintală
În cadrul conferinței, Maia Sandu a vorbit și despre protejarea copiilor și tinerilor, avertizând asupra riscurilor asociate presiunii mediului digital, consumului de droguri și problemelor de sănătate mintală. Președinta a pledat pentru educație privind „igiena digitală” în școli, mecanisme mai puternice de protecție a minorilor pe platformele online și servicii de sprijin accesibile pentru copii și familii.
Corupție și justiție
Totodată, șefa statului a reiterat importanța luptei împotriva corupției și a reformei justiției, pe care le-a calificat drept elemente esențiale ale securității naționale și ale parcursului european, menționând că aceste domenii vor rămâne în atenția sa.