Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu trebuie amânată pentru 10-20 de ani, ci trebuie realizată în următorii patru ani. Afirmația a fost făcută de președinta Maia Sandu, care a susținut un discurs în plenul Parlamentului. Potrivit liderului de la Chișinău, acest deziderat va aduce un viitor sigur și prosper pentru cetățeni, scrie evz.ro.
„Cel mai important lucru pe care trebuie să-l facem este să păstrăm pacea și libertatea și să păstrăm libertatea pentru că vrem să trăim demn. Cu toate contradicțiile interne, supărările și divergențele. Să mergem pe un drum comun care ne va asigura trei lucruri importante. Pace și siguranță familiilor noastre; stabilitate și unitate națională, dezvoltare economică și bunăstare. Nu există niciun dubiu, pacea și libertatea ni le putem asigura mult mai ușor odată ajunși în Uniunea Europeană. Acolo o să fim protejați, ca într-o familie mare iubitoare. De aceea trebuie să muncim în continuare zi și noapte ca să aderăm la UE cât mai repede”, a declarat președinta Maia Sandu.
Discursul președintei, care a durat aproximativ o oră, a fost întâmpinat cu aplauze în picioare din partea deputaților PAS, în timp ce aleșii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au părăsit sala în semn de protest.
Sandu: Găgăuzia nu trebuie să fie un instrument al hoților
Maia Sandu a atenționat, totodată, asupra tentativelor de destabilizare venite din regiunea autonomă găgăuză. Ea a acuzat o grupare criminală că încearcă să pună mâna pe controlul regiunii în interes propriu, nu în beneficiul cetățenilor.
„Autonomia a fost creată pentru a asigura păstrarea limbii, culturii și tradițiilor poporului găgăuz. Și asta trebuie să fie preocuparea celor care au ajuns în funcții de răspundere. Iar bunăstarea locuitorilor din autonomie depinde de bunăstarea țării. Cu cât mai unită, mai stabilă va fi țara, cu atât mai mari vor fi șansele de dezvoltare economică pentru toți.”
Apel către partide: Stop cumpărării voturilor și discursului de ură
Președinta a vorbit și despre riscurile care planează asupra procesului electoral și a făcut apel la toate partidele politice să dea dovadă de responsabilitate și să oprească discursul de ură și practicile ilegale.
„Nimic nu justifică destabilizarea țării și punerea siguranței oamenilor în pericol. În calitate de garant al suveranității statului, vă cer să condamnați public aceste practici de cumpărare a voturilor, care pun în pericol democrația și suveranitatea statului, și să-i atenționați pe susținătorii voștri, pe oamenii cu care interacționați, despre pericolele pentru țară, dar și sancțiunile pe care le riscă fiecare, personal, atunci când își vinde votul. Fiecare tăcere este o complicitate la furtul viitorului”.
Cei care încearcă să cumpere puterea nu urmăresc binele cetățenilor, ci vor să transforme R. Moldova într-un instrument de agresiune împotriva Ucrainei, folosind în acest scop „pioni locali”, a mai declarat președinta.