În cadrul emisiunii ,,Bună seara” cu Mircea Surdu, de la postul public de televiziune, Maia Sandu a fost întrebată despre scrisoarea de 9 mai pe care a primit-o de la Vladimir Putin, aceasta fiind dedicată ,,împlinirii a 77 de ani de la finalizarea celui de-al Doilea Război Mondial”.
Maia Sandu a fost întrebată ce a fost cu acea scrisoare:
„Cred că întrebarea trebuie adresată celui care a trimis felicitarea. Nu mie. Noi nu avem nevoie de felicitări. Noi avem nevoie de pace”, a comentat Maia Sandu.
Amintim că, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, i-a adresat personal o scrisoare șefei statului din Republica Moldova, Maia Sandu, cu prilejul „zilei de 9 mai” prin intermediul căreia o felicita cu această sărbătoare, precum și pe „cetățenii acestei țări”.
Emisiunea integrală cu Maia Sandu și Mircea Surdu poate fi urmărită în video-ul de mai jos. În cadrul emisiunii au fost abordate mai multe subiecte, cum ar fi independența energetică a Republicii Moldova, aderarea la Uniunea Europeană, fortificarea armatei națonale, războiul din Ucraina etc.