Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene salută concluziile Consiliului European care reafirmă sprijinul continuu al Uniunii Europene pentru Republica Moldova în procesul de aderare la marea familie europeană.
Uniunea Europeană a anunțat că va continua să ofere Republicii Moldova tot sprijinul relevant, inclusiv pentru consolidarea rezilienței, securității, stabilității, economiei și aprovizionării cu energie a țării în fața acțiunilor destabilizatoare ale actorilor externi. De asemenea, va acorda sprijin în procesul de aderare la UE. În acest context, Consiliul European a invitat Comisia Europeană să prezinte un pachet de sprijin înainte de următoarea sa reuniune, transmite IPN.
„Suntem recunoscători pentru angajamentul UE de a consolida rezistența, securitatea, stabilitatea, economia și securitatea energetică a Republicii Moldova, în special în contextul încercărilor unor actori externi de a destabiliza țara noastră”, menționează Ministerul de Externe într-un comunicat de presă.
Potrivit MAEIE, Republica Moldova este pe deplin angajată în calea sa de aderare la Uniunea Europeană și apreciază sprijinul UE în acest sens.