Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a emis un avertisment important pentru cetățenii moldoveni aflați în Federația Rusă, referitor la modificările recente din legislația rusă legate de serviciul militar.
Conform unui decret prezidențial semnat la Moscova (nr. 821 din 5 noiembrie 2025), anumite categorii de străini care solicită permis de ședere sau cetățenie rusă ar putea fi obligați să semneze un contract de serviciu militar sau să prezinte o adeverință medicală care să ateste inaptitudinea pentru armată.
Deși autoritățile ruse menționează „condiții speciale” pentru cetățenii moldoveni, aplicarea practică a acestor prevederi rămâne neclară. Există riscul ca persoanele să fie presate să accepte obligații militare.
În acest context, MAE recomandă:
- Să fie extrem de prudenți;
- Să nu semneze niciun document cu caracter militar fără consultare juridică prealabilă;
- În caz de presiuni, să solicite imediat asistență consulară.
Pentru sprijin și informații suplimentare, cetățenii pot contacta misiunea diplomatică a Republicii Moldova la Moscova:
- Adresă: str. Rojdestvenka, 7, 107031, Moscova
- Telefon: +7 (495) 790 75 46
- E-mail: consulat.moscova@mfa.gov.md
- Linia de urgență: +7 929 964 9079