Madonna și iubitul ei de 28 de ani și-au spus adio, după aproape patru ani de relație

28/04/2022 -20:27
Imagine

Madonna, 63 de ani, și Ahlamalik Williams, 28 de ani, s-au despărțit. Starul pop american și iubitul ei au locuit împreună aproape 4 ani. Madonna a lansat un mesaj indirect despre despărțire.

„Când cineva din viața ta nu este potrivit pentru tine, Dumnezeu îl va folosi în mod constant pentru a te răni… Atunci, tu vei fi suficient de puternic pentru a-l lăsa să plece”, a spus vedeta pop.

Motivul despărțirii nu a fost diferența de vârstă de 35 de ani, ci interesele diferite ale cuplului.

„Încă se iubesc, dar au decis să se despartă. Madonna s-a concentrat complet asupra familiei și carierei sale ”, a explicat o sursă pentru presa americană.

Ahlamalik și Madonna au fost împreună aproape patru ani. Foștii iubiți vor menține o relație caldă unul cu celălalt.

„Ei se apreciază și se respectă unul pe celălalt, doar că interesele lor s-au îndepărtat. Au petrecut luni de zile în turneu, aproape un an în izolare, așa că nu au de ce să se urască. Pur și simplu a devenit dificil pentru ei să mențină o relație”, a adăugat sursa pentru The Sun.

Madonna l-a cunoscut pe Williams în 2015, în timpul turneului Rebel Heart. Ahlamalik a dansat pe scenă cu vedeta, după care relația lor de lucru s-a transformat într-una romantică.

Știrile despre relație au apărut în 2019. Tatăl tânărului le-a confirmat relația. Drew Williams a subliniat că fiul său se întâlnește cu Madonna de peste un an. El a mai menționat că dragostea nu are vârstă și, cel mai important, este că Ahlamalik era fericit.