Adolescenta transgender care s-a sinucis la vârsta de 16 ani a fost înmormântată la Chișinău pe 14 aprilie. Moartea lui Felis a zguduit comunitatea LGBT+ și a cauzat un protest la în fața Ministerului Educației, pe 15 aprilie, împotriva discriminării în școli a persoanelor transgender.
Activiștii Centrul de Informații GENDERDOC-M au reușit să o cunoască pe adolescentă în ultimele luni. Felis a fost adusă de mama sa la această organizație care apără drepturile minorităților sexuale și are grupuri de sprijin pentru adolescenți și părinți. Angelica Frolov, coordonatoarea programului lobby și advocacy de la GENDERDOC-M, a povestit acest caz pentru moldova.europaliberă.org.
„Tragedia a început cu mult timp înainte de a afla noi. A început mai mult de doi ani în urmă, când fata și-a conștientizat identitatea de gen și a prins a-și schimba felul în care arăta. În clasă, profesorii erau foarte ostili față de ea, făceau misgendering. Misgendering înseamnă că refuzau să o numească așa cum spunea ea că se numește și refuzau să o numească la genul feminin, îi spuneau: „Tu la noi în catalog ești scrisă ca băiat, așa te vom numi”.
După ce fata, o chema Felis, i-a spus unui băiat că-i place de el, acesta a fost tare supărat. I s-a plâns tatălui său că, uite, ce i-a spus colegul (presupun că i-a spus că-i colegul lui de clasă, iarăși misgendering). Tatăl i-a spus mamei lui Felis la telefon cuvinte oribile, îngrozitoare. Cred că aș putea să citez, traducând din rusă, pentru că le-am inclus într-un raport: „Auzi, calmează-ți nenorocitul acela! Dacă fiul tău neîmplinit vine din nou, sau măcar se uită în direcția fiului meu, să știi că-i voi rupe picioarele și nu vei ști cine a făcut-o. Trebuie să-ți ții o astfel de creatură în cușcă, sau frecați-o din școala asta”. A folosit și câteva cuvinte indecente pe care nu le-am inclus în raport, dar cred că lumea își poate imagina care pot fi.
Presupunem că, ulterior, acest băiat împreună cu colegii săi de clasă și suntem siguri că ei au fost deși Felis nu i-a spus asta mamei, au bătut-o crunt în spatele școlii, au călcat-o în picioare și au urinat pe ea. Fata și-a pierdut cunoștința, a venit acasă murdară, cu hainele murdare și mirosind oribil. Din cauza șocului, nu ținea minte ce i s-a întâmplat.
Mama a luat aceste haine și a mers la școală cu ele să le arate profesorilor, a mers chiar și la adunarea de părinți să încerce să vorbească, dar nu a fost înțeleasă nici de către profesoară, nici de către părinți. Toți îi spuneau că copilul ei este un copil anormal și că el nu are ce căuta în acea școală. Văzând mama că nu poate face nimic, a mutat copilul în alt liceu. Felis a fost admisă cu mare greu, iar directoarea i-a spus mamei că refuză prenumele de fată al lui Felis și o iau la școală doar cu condiția că va purta părul scurt și se va purta haine „ca lumea”, „cum trebuie”.
Evident că Felis nu a făcut-o, pentru că nu putea să se îmbrace ca băiat, genul cu care nu se identifica. Atunci, directoarea a chemat-o pe mamă și i-a spus: „Luați-vă copilul de la școală. Ne-am înțeles cu totul altfel”. I-a spus, strigând: „El nu poate veni într-un asemenea hal la școală și, dacă vreți să nu fie violat, el trebuie să-și schimbe comportamentul. În caz contrar, luați-vă documentele și plecați din acest liceu”. Astfel, mama a decis să-și ia copilul și de la acest liceu.
Felis trecea printr-o depresie cumplită, a avut și câteva tentative de suicid. Din această cauză, a fost pusă și la evidența psihiatrului. Presupun că a primit tratament cu anti-depresante.
Pe 12 februarie, anul curent, mama ne-a contactat pentru prima dată. A aflat despre noi întâmplător, mi-a scris chiar mie personal pe pagina mea de Instagram. Cred că a văzut undeva în presă vreo publicație de a mea sau vreun interviu de-al meu și mi-a scris. Am pus-o în legătură cu grupul de sprijin pentru părinți, pe care îl avem noi în organizație. A mers la ședințele acestui grup, a povestit celorlalți părinți toată istoria, acolo a primit sprijin și înțelegere. După aceea, a început și Felis să vină la evenimentele noastre.”
Angelica Frolov mai spune că fata „Venea la cluburile de cinema, venea la întâlniri, pentru că avem și grupuri de sprijin pentru adolescenți. Felis a devenit foarte implicată. I-a spus coordonatorului de program al persoanelor trans, lui Leo Zbanke, i-a spus: „Vreau să mă implic în toate, vreau să mă implic peste tot, sunt foarte interesată”. A început să zâmbească, a început să-și facă prieteni. Cu aproximativ două săptămâni în urmă s-a întâmplat ceva, noi nu știm ce s-a întâmplat, posibil că a făcut o criză de depresie. Apoi, săptămâna aceasta mama ei ne-a sunat și ne-a spus că Felis s-a sinucis.
Nu știm concret care a fost cauza, dar Felis îi spunea deseori mamei că nu vrea să trăiască, pentru că nu va fi niciodată iubită, nu va fi fericită, toată lumea o urăște. Ea resimțea foarte acut faptul că nu este acceptată de societate. Oricât de mult și-ar susține mama copilul, oricât de mult și l-ar iubi, un adolescent are nevoie de acceptare din partea celor din jur. Felis a suferit și o mare traumă, deci cred că a fost și un sindrom posttraumatic în urma celor întâmplate.”
Și mama a acceptat-o, și în organizația noastră a început să vină, spunând că „uite, mi-am făcut prieteni, sunt atâția oameni pe care i-a cunoscut și care mă acceptă, și care îmi spun că sunt frumoasă”. Dar trauma acționează diferit și nu este întotdeauna suficient să ai doar câțiva oameni care te acceptă. Nu știu, este foarte greu să spui ce s-a întâmplat și care a fost acea ultimă picătură, iar noi nu știm clar ce s-a întâmplat și de ce s-a întâmplat acest lucru.”