Militarii ucraineni din interiorul otelariei Azovstal, din orașul portuar Mariupol (sud-estul Ucrainei) asediat de forțele Moscovei, continuă să reziste atacurilor rusești după ce sâmbătă s-a reușit evacuarea tuturor femeilor, copiilor și vârstnicilor care își găsiseră refugiu în acest uriaș complex industrial, informează duminică portalul Ukrinform, citat de EFE și Agerpres.
Trupele ruse și-au intensificat în ultimele ore atacurile asupra combinatului siderurgic însă, spun surse ucrainene, în timpul nopțîi militarii ucraineni au reușit să le respingă din nou.
De când vicepremierul ucrainean Irina Veresciuk a informat sâmbătă că s-a încheiat evacuarea civililor refugiați la Azovstal, există temerea că trupele ruse vor da asaltul final cu scopul – potrivit Kievului – de a organiza o defilare în Mariupol care să coincidă cu Ziua Victoriei asupra Germaniei naziste, care va fi marcată luni, 9 mai.
Și agenția AFP scrie că ultimii luptători ucraineni din Azovstal continuă să reziste, în pofida faptului că au tot mai puține muniții și hrană și că sunt nevoiți să supraviețuiască în condiții extreme.
Detalii despre viață din interiorul combinatului și despre luptele în curs de desfășurare au fost oferite de Evghenia Titarenko, infirmieră militară, al cărei soț, membru al regimentului Azov, și camarazi de-ai săi se află în continuare în complex.
„Numeroși militari sunt în stare gravă. Sunt răniți și nu au medicamente”, explică Evghenia, care a reușit să păstreze legătură cu apropiațîi săi din interior. „Duc lipsa de hrană și de apă”, adaugă ea.
„Mă voi lupta până la capăt”, îi scrie soțul ei, Mihailo, într-un SMS văzut de AFP.
De mai multe săptămâni, Mariupol este aproape în întregime sub controlul rușilor. Doar uriașă oțelărie Azovstal nu a fost deocamdată cucerită de armata rusă, care o bombardează fără încetare.
„Luptătorii și-au luat deja rămas bun de la soțiile lor. Unul dintre ei i-a spus soției: ‘Nu plânge, ne vom întoarce acasă atunci când va veni vremea: vii sau morți'”, povestește Evghenia, în vârstă de 34 de ani. După părerea ei, posibilitatea că luptătorii ucraineni să fie evacuați din combinat este foarte redusă.
Infirmieră ucraineană descrie o situație haotică în interiorul tunelurilor uzinei, cu soldați luptând printre civili și cadavre prin labirintul de galerii subterane ce datează din epoca sovietică.
Morții au fost băgați în saci de plastic și se descompun în lipsa unui sistem de refrigerare. Dar membrii regimentului Azov nu vor cu niciun chip să cadă în mâinile forțelor ruse.
„Aproape peste tot, transporta cadavrele cu ei. Merită să fie evacuați, cei care au rămas în viață, răniții și morții”, explică ea.
Evghenia a fugit din Mariupol încă din 24 februarie, ziua declanșării invaziei ruse, când acest mare oraș portuar din sud era deja bombardat. Cu două zile înainte se căsătorise cu Mihailo, și el tot infirmier militar, care și-a îndemnat soția însărcinată să fugă din oraș încă de la primele lupte.
Apoi, alți infirmieri au construit un spital improvizat în interiorul vastului complex metalurgic Azovstal, după ce rușii au vizat spitalele din oraș, spune Daviti Suleimanasvili, un georgian care este membru al regimentului Azov. Acest batalion a fost creat în 2014, la începutul conflictului împotriva prorusilor din Donbas (est), de către militari de extremă dreapta, iar apoi a fost integrat rapid în Garda națională ucraineană.
Daviti spune că a fost tratat în acest spital improvizat în martie după ce a fost rănit de un obuz de tanc în timpul unei lupte de stradă în Mariupol. Piciorul stâng i-a fost amputat.
„Este foarte greu să te vindeci în aceste condiții”, a declarat el prin telefon pentru AFP, descriind lipsa de instalații sanitare de baza, de echipament medical și de încălzire.
Daviti a fost evacuat din Azovstal pe calea aerului, într-un scenariu demn de filmele de la Hollywood: trei elicoptere ucrainene au reușit să evite rachetele ruse pentru a transporta mai mulți răniți. „A fost un miracol. N-am văzut asta decât în filme!”, povestește el.
Însă în pofida ororilor de la combinatul Azovstal, unii găsesc insuportabil să se afle afară, notează AFP.
Rolana Bondarenko, o femeie în vârstă de 54 de ani, are circa 12 prieteni printre membrii regimentului Azov care se află în continuare în combinat. Împreună cu fiul ei, Rolana a fost una dintre primele persoane care s-au alăturat batalionului Azov în 2014. De atunci, Rolana a aflat că băiatul ei a fost ucis la jumătatea lunii aprilie.
„L-au băgat într-un sac negru și trupul lui putrezește”, a declarat ea pentru AFP prin telefon, din Germania, unde locuiește de un an din motive medicale. „Și nu este doar cazul lui. Sunt sute!”, adaugă femeia.
Dar chiar și după pierderea fiului, Rolana continuă să-i sprijine cu înfocare pe ultimii combatanți ucraineni care rezistă puterii de foc a artileriei și avioanelor ruse, în ceea ce pare a fi ultima redută ucraineană din Mariupol.
În fiecare zi, ea trimite texte presărate cu emoticoane pentru a ridică moralul combatanților ucraineni care, în ceea ce-i privește, încearcă să o menajeze, vorbind mai mult de mândria și de capacitatea lor de a îndură, și mai puțin despre suferințe, notează AFP.
Unii au slăbit „între 15 și 20 de kilograme”, acum că hrană este pe sponci, explică Rolana. „Mi-ar plăcea să fiu alături de ei în acest moment. Dacă aș muri acolo jos, ar fi lângă familia mea”, adaugă femeia între două suspine.