Lumina se ieftinește? Noile tarife cerute de furnizorii de energie

04/07/2023 -11:45
Imagine

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat ședință publică pentru data de 5 iulie 2023.

Pe agenda ședinței se regăsesc și cererile depuse de furnizorii de energie Premier Energy și FEE Nord de reducere a tarifelor la energia electrică.

Potrivit documentelor publicate de ANRE, Premier Energy solicită aprobarea prețului de 2,69 lei/kWh (fără TVA), cu 30 de bani mai mic decât tariful actual, pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de joasă tensiune.

Totodată, compania FEE-Nord cere reducerea prețului la 3,37 lei/kWh (fără TVA), cu 21 de bani mai puțin față de tariful actual, pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt conectate la rețelele electrice de distribuție de joasă tensiune.

În prezent, consumatorii casnici racordați la rețeaua Premier Energy plătesc 2,99 lei/kWh, iar cei din nordul țării - 3,58 lei/kWh.