Poliția antiteroristă din Londra a arestat miercuri trei bărbați suspectați de spionaj în favoarea Beijingului, într-un dosar pe care autoritățile îl prezintă drept un semnal al hotărârii Regatului Unit „de a combate interferențele” statelor străine, în special ale Chinei. Potrivit Le Figaro, poliția a oferit puține detalii despre natura anchetei, iar identitatea suspecților nu a fost făcută publică.
Conform informațiilor comunicate, este vorba despre un bărbat de 38 de ani din Londra și doi bărbați de 68 și 43 de ani din Țara Galilor, arestați cu sprijinul unităților antiteroriste din Țara Galilor și Scoția. Au fost efectuate percheziții la adresele suspecților și la alte trei locații din Londra, Cardiff și în apropiere de Glasgow. Șefa poliției antiteroriste din Londra, Helen Flanagan, a precizat că ancheta este „proactivă” și, deși faptele sunt grave, autoritățile nu cred că există „o amenințare directă sau iminentă” la adresa publicului.
Secretarul de stat pentru securitate, Dan Jarvis, a declarat în Parlament că guvernul rămâne „profund îngrijorat” de intensificarea activităților clandestine ale actorilor legați de statul chinez care ar viza democrația britanică. Arestările au avut loc în aceeași zi în care, la Londra, a început procesul altor doi bărbați acuzați că ar fi ajutat serviciile de informații chineze prin „operațiuni polițienești clandestine” pentru a monitoriza persoane din Hong Kong stabilite în Regatul Unit.
În iunie 2023, Londra a acuzat Beijingul că ar avea „secții secrete de poliție” pe teritoriul britanic, suspectate că intimidează disidenți și refugiați, acuzații negate de China. În ultimii ani, zeci de mii de persoane, inclusiv activiști pro-democrație, s-au stabilit în Regatul Unit după adoptarea, în 2020, a legii securității naționale în Hong Kong.