Lilia Dabija, ministra demisionară: ”Îi doresc succes noului ministru care va veni”. Spînu ar putea reveni în fotoliu de ministru?

14/07/2023 -11:20
Imagine

Ministerul Infrastructurii, Lilia Dabija, care și-a depus demisia din funcție mulțumește echipei și declară că ”am depus efortul ca în toate domeniile noastre de activitate să facem progrese: drumuri, poduri, dezvoltare regională și locală, construcție, apă și sanitație.

Lilia Dabija a publicat pe Facebook un mesaj, după anunțul privind demisia sa din funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

„Funcția mea în calitate de Ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a luat sfârșit. Nu știu dacă există sufciente cuvinte ca să-mi exprim gratitudinea față de echipa mea, cu care am muncit zi de zi ca să aducem Europa, aici, la noi acasă. Și nu, nu exagerez: am depus efortul ca în toate domeniile noastre de activitate să facem progrese: drumuri, poduri, dezvoltare regională și locală, construcție, apă și sanitație. Nu este un caz că domeniile acestui minister sunt primele din cele 20 de activități ale Guvernului. Îi doresc succes noului ministru, care va avea mult de lucru, dar cu o astfel de echipă, nimic nu este imposibil. Vă mulțumesc, dragi prieteni!”, a menționat Dabija.

Andrei Spînu ar putea reveni în fruntea ministerului Infrastructurii

Pe surse: Andrei Spînu ar putea reveni în fruntea ministerului Infrastructurii. În funcția de ministru al Afacerilor Interne se discută candidaturile lui Viorel Cernăuțean și a lui Andrian Cheptonar, deputat PAS. Portofoliul de la Educația ar putea fi preluat de deputatul PAS, Dan Perciun, care recenit a fost bruscat de o doamnă la intrare în Parlament, scrie omniapres.md.

Amintim că Premierul Dorin Recean va susține un briefing de presă la ora 11:00. Potrivit unor informații apărute în spațiul public, premierul ar urma să anunțe demisia șefului Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, drept urmare a atacului recent de la Aeroport, soldat cu doi ofițeri împușcați mortal.