Distinsa artistă Olga Ciolacu este sărbătorită astăzi. Interpreta care a înveșnicit tezaurul cultural al țării cu muzica, harul și vocea ei inegalabilă, împlinește astăzi 74 de ani.
Publicul a numit-o ”doamna muzicii ușoare basarabene”, profesorii din sat i-au zis ”vocea cu aer de pădure”, colegii mai tineri o numesc ”doamna tangoului și romanței”, presa din România a titrat ”ea este cea care a făcut din cântec steag”, actorul Florin Piersic ia zis ”ești o nebunie”, celebrul cântăreț Tudor Gheorghe a numit-o ”fata de pădurar cu glas de jar”, iar ea spune că ”eu sunt un om de codru și de munte”.
Olga Ciolacu s-a născut pe 10 octombrie 1949, în comuna Lozova, raionul Strășeni.
A fost laureată a festivalului „Crizantema de aur” (Târgoviște, 1993–1995). A devenit Artistă Emerită a RSSM în 1988 și Artistă a Poporului din Republica Moldova în 1995. În 1993, a primit medalia „Meritul Civic”, iar în 1999 Ordinul „Gloria muncii”.
În 2018, Olga Ciolacu a fost decorată cu cea mai înaltă distincție în stat. Artistei i s-a conferit Ordinul Republicii.
Artista a fost invitata lui Andrei Porubin într-un podcast marca unica.md, unde a făcut dezvăluiri captivante. Vă invităm să îl urmăriți!