Kulminski anunță un șir de vizite ale autorităților moldovene în SUA, după întâlnirea Sandu–Rubio

16/02/2026 -23:43
Imagine

După întrevederea dintre președinta Maia Sandu și secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, la Munchen, autorități din ministere și alte instituții ale Republicii Moldova urmează să efectueze o serie de vizite în Statele Unite, a declarat ambasadorul Moldovei în SUA, Vladislav Kulminski, în emisiunea „Новая неделя” de la TV8. Potrivit diplomatului, inițiativa întâlnirii Sandu–Rubio a venit din partea americană și a fost pregătită din timp de serviciile diplomatice ale ambelor țări.

Kulminski a subliniat că negocierile sunt de importanță majoră și ar putea „deschide un nou capitol” în relațiile bilaterale. El a menționat că SUA continuă să joace un rol-cheie pentru Moldova în domeniul securității și a precizat că, imediat după această întrevedere, vor urma vizite la nivel de ministere și instituții, inclusiv din domeniile energetic și economic, care ar putea accelera mai multe inițiative.

„A fost o întâlnire convenită cu mult timp înainte. Mai mult, inițiativa a venit din partea americană. Desigur, atât Ambasada SUA în Moldova, cât și Ambasada Moldovei în SUA au depus eforturi active în acest sens”, a declarat ambasadorul.

Amintim că Maia Sandu s-a întâlnit cu Marco Rubio în marja Conferinței de Securitate de la Munchen, unde oficialii au discutat despre consolidarea relației strategice dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii.