Armata Ucrainei anunță că forțele sale speciale desfășoară operațiuni în spatele liniilor inamice în regiunea Zaporojie. Conform celor transmise de Kiev, forțele speciale au identificat un sistem rusesc de război electronic în teritoriul ocupat.
"Luptătorii noștri au transmis coordonatele sistemului unor 'unități de artilerie prietene', care au distrus complexul inamic", se menționează într-un mesaj pe Telegram, citat vineri de CNN.
Kievul spune că sistemul de război electronic din orașul Pologîi a fost folosit de ocupanți atât pentru a perturba comunicațiile armatei ucrainene, cât și pentru "a suprima comunicațiile mobile ale localnicilor cu lumea exterioară".
Forțele speciale ucrainene mai susțin că au distrus și un complex de rachete S-300 care ar fi tras asupra unei maternități din orașul Vilniansk.
Joi, armata ucraineană a comunicat că unele trupe ruse se retrag de pe pozițiile pe care le-au menținut în regiunea Zaporoijie și că rușii ar pregăti evacuarea personalului administrativ de ocupație.
Statul Major al forțelor de apărare a menționat că unitățile ruse ar fi părăsit localitățile Mihailivka, Pologîi și Injenerne.
În replică, administratorul numit de Moscova în Zaporojie, Evgheni Balițki, a calificat informațiile despre retrageri ale trupelor ruse și evacuări ale administrațiilor de ocupație drept "fantezii ale mașinii de propagandă de la Kiev".
Regiunea Zaporojie este una dintre cele patru anexate de Rusia, prin decret, la finele lunii septembrie.