Judecătoarea care a condamnat-o pe Evghenia Guțul, ținta unor acțiuni intense de intimidare și amenințare. Poliția a stabilit sursa apelurilor false și a mesajelor de peste hotare

12/08/2025 -09:54
Imagine

Judecătoarea Ana Cucerescu, cea care a pronunțat sentința în cazul guvernatoarei UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul, a fost supusă unei campanii intense de intimidare și amenințare, ce a inclus apeluri false la serviciile de urgență și mesaje non-stop trimise de peste hotare. Detalii despre aceste acțiuni au fost oferite de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, care a precizat că locația de unde au fost efectuate apelurile a fost deja stabilită, potrivit IPN.

Potrivit șefului IGP, cei implicați în aceste fapte au comis mai multe greșeli, ceea ce a facilitat ancheta. „Au admis erori în anumite procese. A fost stabilită locația de unde au fost făcute apelurile. Avem rezerve în privința celor care au livrat florile, care s-au încurcat în declarații în primă fază. Mesajele de amenințare care se petreceau în ultimele zile, 24/24, proveneau de pe numere de telefon din afara Republicii Moldova”, a declarat Viorel Cernăuțeanu în cadrul emisiunii „Pe față” de la postul public de televiziune.

În ultimele zile, amenințările s-au intensificat, luând forme diverse, inclusiv apeluri false către serviciile de urgență, menite să creeze panică. „A fost un apel în care se anunța o persoană înjunghiată și ni se dădea exact adresa judecătoarei, un apel în care eram anunțați că arde etajul doi al blocului, un alt apel anunța un pachet suspect. În noaptea respectivă au curs continuu aceste mesaje. Noi nu am dat curs acestor apeluri, deoarece în ultimele săptămâni acel bloc a fost monitorizat și verificat continuu. Nu mai este secret că în preajma blocului au stat continuu colegii de la Fulger, pentru asigurarea siguranței persoanelor”, a subliniat șeful IGP.

Viorel Cernăuțeanu a mai precizat că nu doar judecătoarea Ana Cucerescu a fost vizată de aceste acțiuni. Și membra Consiliului Superior al Magistraturii, Livia Mitrofan, a depus o cerere la poliție, susținând că a fost, la rândul ei, ținta unor intimidări și amenințări, făcute de pe același număr de telefon.

Judecătoarea Ana Cucerescu a fost supusă unei campanii ample de intimidare, presiune și amenințare, intensificate în zilele premergătoare pronunțării sentinței în cazul Evgheniei Guțul. Printre acțiunile de intimidare s-au numărat primirea unei coroane funerare sub pretextul unei livrări de flori și primirea pe telefon a unei imagini șocante cu o persoană decapitată, însoțită de mesajul „Tu ești următoarea”.