Irina Vlah ar fi fost agresată fizic în timpul unui protest organizat de partidul „Inima Moldovei” în fața Președinției, după ce a încercat să intre cu forța în instituție. Pe rețelele sociale, formațiunea politică susține că „poliția a recurs la forță împotriva Irinei Vlah, încercând să împiedice protestul organizat împotriva implicării Maiei Sandu în alegeri în favoarea PAS”, transmite cotidianul.md
https://youtu.be/QTrVdIyTSFQ?si=6frFkjEUrUnGutN1
„În loc să apere cetățenii, poliția s-a transformat într-o bâtă a grupării PAS, reprimând protestele opoziției”, se mai arată în mesajul publicat pe Facebook.
Partidul pro-rus „Inima Moldovei”, condus de fosta bașcană a Găgăuziei Irina Vlah, acuză-o pe Maia Sandu de implicare directă și ilegală în alegerile parlamentare. Protestatarii au prezentat presupuse încălcări ale legislației electorale și au cerut demisia șefului statului.
În timpul manifestației, Irina Vlah a încercat să intre în clădirea Președinției, dar a fost împiedicată de carabinieri. Ea a fost surprinsă în brațele forțelor de ordine, care i-au blocat accesul în instituție.