Întrebarea pe care toți chelnerii o vor pune obligatoriu clienților la achitarea notei de plată. Schimbări prin lege în restaurantele din România

31/05/2022 -13:38
Imagine

Autoritățile din România vor să oprească risipa de alimente astfel că ar putea fi aprobată o lege prin care restaurantele și marii retaileri vor fi obligați să ia măsuri.

Noul proiect pentru diminuarea risipei alimentare le impune restaurantelor să îşi îndemne clienţii să ia acasă ce le-a rămas în farfurie. Şi marii retaileri sunt vizaţi de noile prevederi. Vor fi obligaţi să doneze alimentele care se apropie de data expirării, potrivit observatornews.ro.

Cine nu termină tot din farfurie poate să își ia mâncarea acasă, iar acest lucru va fi precizat inclusiv în meniu.

În România se aruncă, anual, 2,5 milioane de tone de alimente. Acest lucru înseamnă aproximativ 70 kg pentru fiecare cetăţean, totul în timp ce mai bine de un sfert din populaţie trăieşte în sărăcie severă.

Modificările legii pentru combaterea risipei alimentare ar trebui să reducă cifrele la jumătate, până în 2030. În loc să fie aruncate, alimentele încă bune de consum ar urma să fie preluate de organizaţii şi redistribuite către zonele defavorizate.

Peste cinci tone de alimente sunt salvate de la risipă, într-un depozit din Bucureşti. Vorbim despre legume, fructe, lactate, chiar şi dulciuri, care ajung la persoane vulnerabile din toată ţara. Alimentele ajung aici prin donaţii sau sponsorizări de la peste 50 de companii, producători şi retaileri din Bucureşti şi împrejurimi. Asta înseamnă 4.000 de tone de alimente redirecţionate, anual, de cele nouă regionale ale Băncii pentru Alimente. Nici măcar 1% din totalul risipei din industria alimentară şi retail, care reprezintă 37% dintre alimentele care ajung la gunoi.

"Este la latitudinea operatorului economic care are produse alimentare să doneze astfel de produse. În general, astăzi produsele sunt aruncate", susţine Gabriel Sescu, preşedinte Federaţia Băncilor pentru Alimente.

Noua lege va obliga marii operatori economici să încheie contracte-cadru cu ONG-uri şi să raporteze acţiunile într-o platformă digitală naţională.

Şi ofertele speciale pentru produsele care se apropie de termenul de expirare vor fi obligatorii. Mulţi retaileri fac deja asta.

Platforma naţională pentru combaterea risipiei alimentare ar urma să coste maximum 40.000 de euro şi va trebui să fie funcţională până în 2025. Amenzile pentru nerespectarea legii vor fi cuprinse între 10.000 şi 40.000 de lei.