Interpreta Eurovision 2016, Jamala, s-a refugiat în România împreună cu cei doi copii ai săi. Din păcate, soțul artistei s-a întors la Kiev.
Jamala a petrecut aproape 4 zile în mașină. Interpreta le-a mulțumit cu lacrimi în ochi polițiștilor de frontieră, care au lăsat-o să intre în țară.
”Pe 24 noaptea, am plecat de la Kiev cu copiii, am petrecut aproape 4 zile în mașină, în popasuri spontane, fără mâncare. Eram în stare de șoc și nu ne-am gândit să luăm cu noi și mâncare. Doi kilometri în patru ore – cam așa ne-am mișcat noi. (…)
Atât de multe victime, răniți, printre ei și copii mici. Femeile au născut 6 copii în adăposturile improvizate. (...)
Gândiți-vă bine și opriți nebunia asta!”, se arată în mesajul Jamalei publicat pe pagina ei de Instagram.