Instanțele de judecată vor relua examinarea cauzelor judiciare în volum deplin. Decizia a fost luată joi, 31 martie, la ședința Comisiei Situații Excepționale, scrie replicamedia.md.
Potrivit ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, este vorba de reluarea judecării cauzelor civile, penale și a acțiunilor în contencios administrativ.
Decizia a fost luată ca urmare a depășirii riscurilor care puneau în pericol securitatea statului, odată cu creșterea fluxului mare de refugiați din Ucraina, motiv pentru care, anterior, judecarea cauzelor (cu unele excepții) a fost suspendată.
De asemenea, Comisia a decis să fie reluate activitățile de urmărire penală și a procedurilor de executare silită.
Pentru a asigura buna funcționalitate a sistemului de justiție, au fost stabilite mai multe măsuri de tranziție, care vizează prelungirea termenelor de procedură, reluarea din oficiu a examinării cauzelor judiciare, fixarea termenelor de judecată și citarea părților în instanță.