Ambasada Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii a anunțat anularea evenimentului dedicat colindelor și împodobirii bradului, programat pentru luni, din cauza unei situații excepționale apărute la sediul misiunii diplomatice.
Potrivit anunțului oficial, la fața locului au intervenit mai multe echipaje ale serviciilor de urgență, inclusiv autospeciale de pompieri. Fotografiile publicate de Ambasadă arată prezența acestora, sugerând producerea unui incident care a necesitat intervenția rapidă a pompierilor.
Ambasadorul Republicii Moldova în SUA, Vlad Kulminski, a precizat că un scurtcircuit a provocat un incendiu, dar intervenția promptă a pompierilor a prevenit o situație ireparabilă. „Clădirea este foarte veche, un monument arhitectural, iar reparațiile sunt costisitoare și dificile. Din fericire, incendiul a fost stins la timp”, a declarat ambasadorul.
Evenimentul va fi reprogramat, iar Ambasada mulțumește comunității pentru înțelegere.