Aeronava președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a fost la un pas de a fi interceptată de mai multe drone militare, care au pătruns luni seara în zona de excludere aeriană a Aeroportului Dublin, cu puțin timp înainte ca liderul ucrainean să aterizeze, scrie adevarul.ro
Potrivit publicației irlandeze The Journal, dronele – de tip militar, mari și costisitoare – au fost lăsate să se apropie până în punctul în care aeronava oficială ar fi trebuit să se afle la ora respectivă. Avionul lui Zelenski a sosit însă cu câteva minute mai devreme, evitând astfel o posibilă interceptare.
După depășirea zonei interzise, dronele au survolat o navă militară desfășurată în Marea Irlandei pentru vizita președintelui ucrainean. Surse din structurile de securitate susțin că dispozitivele au decolat din nord-estul Dublinului, posibil din zona Howth, și au rămas în aer aproape două ore.
Serviciile de securitate irlandeze investighează dacă lansarea a fost efectuată de pe uscat sau de pe o ambarcațiune neidentificată. Deși dronele aveau luminile aprinse – un detaliu neobișnuit pentru operațiuni clandestine – anchetatorii cred că obiectivul nu a fost avarierea aeronavei, ci perturbarea aterizării și transmiterea unui semnal hibrid de intimidare.
Incidentul s-a produs în contextul unui turneu european al lui Zelenski, menit să consolideze sprijinul pentru Ucraina, pe fondul presiunilor americane privind negocierile de pace cu Rusia. Premierul irlandez a subliniat importanța vizitei, numindu-l pe Zelenski „simbol al rezistenței în fața agresiunii ruse”.
Investigațiile privind breșa de securitate continuă, autoritățile irlandeze neluând deocamdată în calcul nicio ipoteză.