Incendiu de proporții în Chișinău. Peste 70 de pompieri, mobilizați pentru stingere

07/01/2026 -10:57
Imagine

Un incendiu de proporții a izbucnit în dimineața zilei de astăzi, pe strada Mihai Viteazul din capitală, la un depozit cu produse alimentare. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 05:03.

Imagine

La fața locului acționează peste 70 de salvatori și pompieri, sprijiniți de 13 autospeciale. Depozitul, cu o suprafață totală de 15.000 metri pătrați, a fost cuprins de foc, iar flăcările au afectat deja 5.000 metri pătrați. Restul de 10.000 metri pătrați au fost protejați de echipele de intervenție.

Imagine

Pentru gestionarea situației, au fost create trei sectoare de luptă, iar pompierii acționează atât pentru stingerea incendiului, cât și pentru localizarea arderii și prevenirea extinderii focului.

Până la această oră, nu există informații despre victime. Intervenția este în desfășurare, iar echipele IGSU continuă misiunile complexe de stingere și protecție a bunurilor.

Circumstanțele și cauza producerii incendiului vor fi stabilite de Laboratorul Experimental Antiincendiar, care a început deja cercetările la fața locului.