Incendiu de amploare la Ciocana. Opt echipaje de pompieri intervin într-o clădire inundată cu fum

07/10/2026 -08:38
Imagine

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de miercuri, 7 octombrie, într-un edificiu de protecție civilă de pe strada Meșterul Manole nr. 7, din sectorul Ciocana al capitalei. Opt echipaje de salvatori și pompieri au fost mobilizate la fața locului.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:25.

Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că edificiul, cu o suprafață totală de aproximativ 22.500 de metri pătrați, era inundat cu fum.

Imagine

Din cauza condițiilor din interior, au fost formate cinci echipe specializate pentru intervenții în medii cu fum și gaze. Salvatorii pătrund în clădire pentru a identifica focarul, a localiza incendiul și a împiedica extinderea acestuia.

La momentul comunicării informațiilor, nu au fost raportate victime, iar intervenția pompierilor era în desfășurare.

Deocamdată nu se cunoaște suprafața afectată de flăcări și nici cauza izbucnirii incendiului. Acestea urmează să fie stabilite după finalizarea intervenției și efectuarea cercetărilor necesare.