Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat la reuniunea șefilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova din străinătate. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Afacerilor Externe.
„Reprezentanții misiunilor noastre diplomatice sunt promotorii țării și ai dezideratului nostru de integrare europeană”, a menționat, în discursul său, șeful legislativului.
De asemenea, Igor Grosu a menționat că apreciază efortul pe care îl depun misiunile diplomatice ale țării noastre pentru a fi alături de cetățeni. Eforturile acestora sunt concentrate pe facilitarea legăturilor cu Republica Moldova și menținerea interesului față de ce se întâmplă în țara noastră.
„Mă bucur să știu că Moldova are reprezentanți de încredere în țările lumii. Acum avem nevoie de ajutorul lor mai mult ca oricând, să promovăm Moldova și să vorbim peste tot despre determinarea noastră de a intra în UE”, a accentuat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Reuniunea anuală a șefilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova din străinătate oferă un cadru de analiză a evoluțiilor regionale și globale, de consolidare a coordonării interinstituționale și de stabilire a priorităților de acțiune ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare pentru perioada următoare. La eveniment s-a pus accent pe avansarea parcursului european al Republicii Moldova, consolidarea securității și dezvoltarea economică a țării.