Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a venit astăzi cu o reacție fermă în contextul protestului organizat în fața sediului Executivului. Oficialul a calificat acțiunea drept una electorală și „regizată din exterior”, acuzând că are scopul de a „inspira neîncredere în autorități, în instituții și să bruieze agenda europeană a țării noastre”, transmite MOLDPRES.
„Un nou protest electoral, fără legătură cu realitatea, făcut doar în scop de a trage prin minciună și scandal niște voturi. (...) În timp ce miniștrii aprobau proiecte de pe ordinea de zi, a fost desfășurat acest protest electoral cu aceeași regie și aceleași lozinci ca și cele precedente. (...) Am avertizat și în aparițiile publice anterioare cetățenii că vom vedea în următoarea perioadă aceste proteste regizate. Vedem aceleași slogane, aceleași mesaje care sunt copiate, menite să inspire neîncredere în autorități, în instituții și să bruieze agenda europeană a țării noastre”, a declarat Daniel Vodă.
El a dat asigurări că autoritățile vor continua să muncească în folosul cetățenilor, indiferent de acțiunile de protest, pe care le consideră „regizate din exterior”. „Guvernul muncește mai departe pentru a aproba acele hotărâri care sunt în sprijinul oamenilor. Continuăm cu investiții europene, salarii, alocații sociale și pensii achitate la timp, investiții în educație, sănătate, mediu, cultură, subvenții pentru agricultori și susținerea întreprinderilor mici și mijlocii”, a subliniat oficialul.
Daniel Vodă a remarcat și un paradox: „Într-un stat unde oamenii pot protesta liber, se strigă că nu ar exista democrație. Libertatea de a protesta este chiar dovadă contrarie a celor care strigă, cei care au o agendă impusă din exterior”.
El a accentuat că Moldova merge înainte pe drumul european și nu va fi oprită de scenarii dictate din afară. Protestul a fost organizat de simpatizanți ai unei formațiuni politice, care și-au exprimat nemulțumirea față de situația din domeniul educației.
VEZI ARTICOLE