Guvernul Republicii Moldova respinge categoric zvonurile apărute recent în spațiul public privind o presupusă intenție de a introduce TVA pentru coletele internaționale cu o valoare mai mare de 150 de euro. Potrivit unui comunicat oficial, informațiile vehiculate sunt false și nu corespund realității.
„Guvernul NU are pe agendă nicio modificare privind TVA-ul aplicat coletelor internaționale, inclusiv celor comandate de pe platforme precum Temu, Shein, AliExpress sau iHerb. Acest subiect nu figurează nici în planul de acțiuni al Executivului”, se precizează în reacția autorităților.
Potrivit Guvernului, în ultimele zile circulă „speculații și manipulări intenționate” cu privire la acest subiect, lansate într-un context electoral, cu scopul de a crea panică și de a induce în eroare cetățenii.
„Într-o perioadă în care oamenii caută soluții accesibile pentru cumpărături, este iresponsabil să arunci în spațiul public zvonuri despre posibile scumpiri și taxe care nici nu sunt luate în considerare la nivel guvernamental”, atrag atenția reprezentanții Guvernului.
Executivul îndeamnă populația să consulte doar sursele oficiale și să nu se lase influențată de „titluri panicarde” sau așa-zise „știri economice” care urmăresc de fapt manipularea opiniei publice.