Guvernul a aprobat trecerea la ora de vară: ceasurile se dau înainte cu o oră

25/02/2026 -11:05
Imagine

Republica Moldova va trece la ora de vară în ultima duminică a lunii martie (29 martie), când ceasurile vor fi date înainte cu o oră. Astfel, la ora 03:00, ceasurile vor fi reglate la 04:00, potrivit unei decizii aprobate de Guvern la 25 februarie.

Conform documentului, aplicarea orarului de vară este corelată cu practica statelor membre ale Uniunii Europene. Ora oficială a Republicii Moldova corespunde fusului orar UTC+2, la fel ca în mai multe state europene, inclusiv România, Bulgaria, Grecia sau Finlanda, precum și în Ucraina. Autoritățile precizează că, în Republica Moldova, diferențele dintre durata zilei și a nopții nu variază semnificativ pe parcursul anului, astfel că impactul energetic al schimbării orei este redus. Totuși, o eventuală renunțare la ajustarea sezonieră ar putea genera costuri suplimentare pentru reconfigurarea și reprogramarea sistemelor informatice.

Decizia este justificată și prin procesul de aderare la Uniunea Europeană, Republica Moldova aliniindu-se practicii stabilite prin Directiva europeană din 2001 privind trecerea coordonată la ora de vară. Documentul mai prevede că, dacă statele membre ale UE vor modifica ulterior regulile privind orarul de vară, Republica Moldova își va ajusta corespunzător reglementările prin hotărâre de Guvern.