Gazul s-ar putea ieftini? Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, nu exclude o posibilă ajustare a tarifului la gazele naturale: ”Premise sunt”

07/04/2023 -10:42
Imagine

Tariful la gazele naturale ar putea fi ajustat în următoarele săptămâni. Declarația a fost făcută de ș eful Moldovagaz, Vadim Ceban, care susține că, deși compania și-a recuperat devierilor financiare acumulate în perioada anului 2022, decizia finală aparține ANRE.

Vadim Ceban declară că Moldovagaz ar putea solicita revizuirea prețului săptămâna viitoare, înainte de Paște, scrie Moldova1.

„Permise sunt. Eu cred că noi peste o săptămână, înainte de Paști, vom prezenta la ANRE calculele noastre și împreună cu regulatorul, dacă vor fi aceste permise, vom fi primii care vom cere reducerea tarifului. O bună parte din devierile tarifare, incluse în tarif, în octombrie 2022, au fost recuperate în perioada când au fost orele de iarnă cu consum mai mare”, a declarat Vadim Ceban.

Șeful Moldovagaz a evitat să vorbească despre viitorul tarif aplicat consumatorilor finali, dar a declarat că atunci când a fost calculat actualul tarif, circa 6,5 lei au constituit devierile financiare acumulate în perioada 2022.

„Aici calculul poate deja ușor fi făcut”, a conchis Ceban.