Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo a contestat în instanță decretul prin care a fost demis

02/11/2023 -16:23
Imagine

 Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo a contestat în instanța de judecată decretul semnat de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, prin care a fost eliberat din funcție, comunică MOLDPRES.

Cerea a fost depusă la Judecătoria Chișinău, însă până la momentul actual nu a fost stabilită data unei eventuale ședințe.

Alexandr Stoianoglo a fost suspendat din funcția de Procuror General în octombrie 2021. Recent, CtEDO a publicat o hotărâre în care a constatat în cazul suspendării din funcție a fostului Procuror General „violarea dreptului de acces la instanță – imposibilitatea Procurorului General de a contesta suspendarea sa, determinată de procedurile penale inițiate împotriva acestuia”.