FLYONE a lansat cu succes cursa Chișinău — Dubai — Chișinău în data de 17 octombrie. Acest oraș din Orientul Mijlociu este o alegere perfectă pentru o vacanță la plajă în sezonul de toamnă, iarnă și primăvară, dar și un important centru de afaceri, întrucât găzduiește numeroase conferințe, expoziții, târguri și alte evenimente de talie mondială, scrie newsmaker.md.
Zborurile spre Dubai sunt operate de trei ori pe săptămână, în zilele de marți, vineri și duminică, potrivit următorului orar:
Marți:
• Chișinău (KIV) 10:50 — Dubai (DXB) 17:45
• Dubai (DXB) 18:45 — Chișinău (KIV) 22:20
Vineri:
• Chișinău (KIV) 10:50 — Dubai (DXB) 17:45
• Dubai (DXB) 18:45 — Chișinău (KIV) 22:20
Duminică:
• Chișinău (KIV) 10:50 — Dubai (DXB) 17:45
• Dubai (DXB) 18:45 — Chișinău (KIV) 22:20
«Pasagerii noștri au solicitat în nenumărate rânduri să lansăm zboruri spre Dubai și suntem încântați că am reușit să o facem. Cu această nouă destinație, le oferim posibilitatea de a descoperi alte culturi și tradiții. De asemenea, Dubaiul este și un oraș cu mari oportunități în domeniul afacerilor», a declarat directorul general al FLYONE, Mircea Maleca.