Finanțarea pentru cercetare și inovare în Republica Moldova crește la aproape 558 milioane de lei în 2026

16/01/2026 -11:36
Imagine

Finanțarea acordată de stat pentru domeniul cercetării și inovării a crescut în anul 2026, depășind suma de jumătate de miliard de lei. Valoarea resurselor alocate a fost majorată cu aproximativ 47 de milioane de lei, de la 511 milioane la aproape 558 milioane de lei, informează MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, fondurile vor ajunge la 20 de instituții publice din domeniul cercetării și inovării. Cele mai mari alocații au fost primite de Universitatea de Stat din Moldova (peste 274 milioane lei), Universitatea Tehnică a Moldovei (73 milioane lei) și Institutul Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară (48 milioane lei).

Alocațiile bugetare sunt distribuite conform Metodologiei de finanțare instituțională și includ finanțarea instituțională de bază (circa 491 milioane lei), finanțarea complementară (circa 33,5 milioane lei) și finanțarea compensatorie, bazată pe indicatori de performanță (circa 33,5 milioane lei).

Ministerul Educației și Cercetării și-a asumat, prin Programul național pentru 2024-2027 și alte acte normative, creșterea calității și atractivității domeniilor de cercetare și inovare, prin investiții pentru modernizarea organizațiilor publice, salarii competitive și facilitarea colaborărilor naționale și internaționale pentru cercetători.