Fenomen rar spectaculos în Moldova! Aurora boreală, surprinsă în sudul țării

05/11/2023 -20:24
Imagine

Un fenomen spectaculos rar a apărut pe cerul din sudul Moldovei. Este vorba despre Aurora boreală. Locuitorii din regiuni împărtășesc fotografii și confirmă că tabloul este uimitor.

Imagini suprinse la Leova, Republica Moldova

Fenomenul rar este observat și pe cerul din mai multe zone din Ucraina. În special, locuitorii din regiunile Kiev, Zaporojie, Dnepropetrovsk, Donețk și Herson au surprins imagini uimitoare.

În unele locuri, cerul a devenit complet roșu. Iar în unele zone strălucirea are tonuri de roz. Totul arată ca o ,,magie”, spun martorii care au distribuit imagini pe rețelele sociale.

Aurora Boreală, cunoscută și sub numele de Aurora Polară, este un spectacol natural care se desfășoară în cerul nopții în regiunile polare ale Pământului. Acest fenomen are loc atunci când particulele încărcate electric ale vântului solar interacționează cu atmosfera Pământului. Aurora Boreală apare în emisfera nordică, în timp ce cea australă, cunoscută sub numele de "Aurora Australă", se desfășoară în emisfera sudică.

Aurora Boreală se manifestă sub forma unor fascicule sau dungi colorate, care pot varia de la nuanțe de verde la albastru, mov și roz. Aceste culori vibrante sunt rezultatul interacțiunii particulelor încărcate cu diferite gaze din atmosferă, precum oxigenul și azotul.