Femeie reținută în flagrant după ce a încercat să înșele un bărbat de 76 de ani cu peste 400.000 de lei

04/03/2026 -13:34
Imagine

O femeie a fost reținută pentru escrocherie comisă în privința unui bărbat de 76 de ani. Aceasta, împreună cu alte persoane, ar fi convins victima să retragă din contul său peste 400.000 de lei și să transmită banii suspecților.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, mai multe persoane necunoscute au contactat telefonic bărbatul, prezentându-se drept angajați ai poliției și ai unei instituții bancare. Sub pretextul că o persoană ar fi încercat să retragă bani din contul acestuia în baza unei procuri false, escrocii l-au determinat să retragă din bancă 33.600 de lei și 18.710 euro, pentru a-i „plasa într-un cont sigur”.

Victima a transmis banii unei femei de 34 de ani, însă la scurt timp polițiștii au intervenit și au reținut suspecta în flagrant, cu întreaga sumă asupra sa. Bănuita a fost plasată în izolatorul de detenție provizorie.

Pe caz a fost inițiat un proces penal, iar acțiunile de urmărire continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate. În acest context, oamenii legii avertizează că poliția și instituțiile bancare nu solicită telefonic transmiterea banilor sau a datelor bancare, iar în cazul unor tentative similare cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.

Insert Embed Code