Facturile la energia termică pentru decembrie 2025 diferă de la un bloc la altul. Termoelectrica explică motivele variațiilor

16/01/2026 -08:09
Imagine

Termoelectrica a precizat că facturile la energia termică aferente lunii decembrie 2025 pot varia semnificativ între blocuri, chiar și pentru apartamente similare, pe fondul nemulțumirilor exprimate recent de consumatorii din Chișinău, transmite IPN.

Compania subliniază că valorile facturate reflectă consumul real înregistrat și nu includ majorări de tarif. Modul de calcul este identic pentru toți consumatorii, iar factura lunară cuprinde separat costurile pentru încălzire și pentru apa caldă menajeră.

Pentru luna decembrie, perioada de facturare a fost de 32 de zile, aspect care a influențat nivelul consumului și, implicit, valoarea facturilor.

Diferențele dintre sumele achitate sunt explicate și prin starea tehnică a clădirilor: izolația insuficientă, pierderile de căldură prin spațiile comune sau intervențiile neautorizate asupra sistemelor de încălzire pot duce la un consum mai mare de energie termică.

Termoelectrica a mai menționat că tariful la energia termică nu a fost modificat pe parcursul anului trecut, ultima ajustare fiind aprobată de ANRE la începutul anului 2025.

Compania recomandă locatarilor să colaboreze cu gestionarii fondului locativ pentru reglarea consumului la nivel de bloc și prevenirea supraconsumului, pentru a asigura un consum eficient și facturi corecte.