În dimineața zilei de 22 decembrie, o explozie puternică a zguduit curtea unui bloc din Moscova. Potrivit surselor operative, incidentul a avut loc după ce șoferul, general-locotenent Fanil Sarvarov, șef al departamentului de instruire operativă al Statului-Major General al Forțelor Armate Ruse, a urcat la volanul unui Kia Sorento și a parcurs câțiva metri, moment în care automobilul a explodat, scrie The Moscow Times.
Bărbatul a rămas blocat în mașină, fiind extras de salvatori și transportat la spital în stare critică, cu răni grave. Ulterior, autoritățile au confirmat decesul acestuia. Oficial, cauza exploziei nu a fost anunțată, însă, potrivit unor surse, sub mașină ar fi fost plasat un dispozitiv exploziv artizanal.
Comitetul de Anchetă al Federației Ruse a deschis un dosar penal pentru omor și trafic ilegal de explozibili, confirmând că dispozitivul a fost instalat sub podeaua mașinii. Sarvarov, în vârstă de 56 de ani, avea o carieră militară vastă, participând la operațiuni în Cecenia, conflictul osetino-inguș, Siria, dar și în războiul din Ucraina. El deținea, din 2023, o cotă parte dintr-un apartament chiar pe strada unde a avut loc explozia.
Acesta este al doilea incident de acest tip în decembrie: la 1 decembrie, în curtea unui bloc din Novaia Moscova a explodat un Land Cruiser 200 Prado aparținând unui cercetător în domeniul electronicii cuantice, colaborator al NII „Polius” din cadrul „Rosteh”. Cercetătorul nu a fost rănit.
În ultimele luni, Moscova a fost scena mai multor explozii de mașini, unele vizând veterani ai serviciilor speciale sau persoane cu funcții strategice. În aprilie, în Balashikha, lângă Moscova, un alt general-locotenent, Yaroslav Moskalik, a murit în urma unui atentat similar.
Ancheta ia în calcul diverse ipoteze, inclusiv orchestrarea atentatelor de către servicii speciale străine.