Doi antreprenori italieni, un bărbat de 39 de ani din Poggio Rusco și un altul de 56 de ani din Bondeno (Ferrara), sunt anchetați în Italia pentru intermediere ilegală și exploatare a forței de muncă, în urma unei ample operațiuni desfășurate de Carabinierii din Mantova. Ancheta a pornit după arestarea, la jumătatea lunii octombrie, a două persoane de origine moldovenească, suspectate de favorizarea imigrației clandestine în scopul exploatării prin muncă, scrie presa locală.
Cum a funcționat rețeaua
Potrivit anchetatorilor, cei doi antreprenori moldoveni ar fi recrutat peste 50 de conaționali aflați în dificultate, pe care i-au determinat să vină în Italia și să folosească documente de identitate false, care să le ateste cetățenia română. Astfel, aceștia puteau fi angajați formal ca cetățeni ai Uniunii Europene, dar erau ulterior exploatați în condiții inumane, în special în sectorul agricol.
Muncitorii erau cazați contra cost în locuințe puse la dispoziție de rețea și transportați zilnic pe câmpuri, unde munceau până la 16 ore pe zi, fără respectarea normelor privind programul de lucru, pauzele sau siguranța la locul de muncă. Salariile erau mult sub nivelul legal, iar orice abatere de la regulile impuse de „caporali” ducea la concediere imediată și repatriere forțată.
Control și intimidare
Ancheta a scos la iveală și măsuri degradante de supraveghere și control, exploatând vulnerabilitatea și bariera lingvistică a muncitorilor. În plus, aceștia erau instruiți să mintă autoritățile în cazul unor controale, pentru a ascunde adevărata natură a activității lor.
Colaborare internațională și probe solide
Operațiunea a beneficiat de sprijinul Europol și al Centrului de Cooperare Internațională de Poliție, care au verificat autenticitatea documentelor de identitate ale muncitorilor. S-au adunat probe solide privind folosirea conștientă și voluntară, de către antreprenorii italieni, a muncitorilor în condiții de exploatare, sub acoperirea unor contracte fictive de prestări servicii.
Originea anchetei
Investigația a început în iulie 2024, după ce s-a descoperit că cei doi moldoveni arestați organizau nu doar transportul ilegal al compatrioților, ci și cazarea și plasarea lor la muncă, percepând taxe pentru aceste servicii. Aceștia lucrau în special pentru două mari companii agricole din provincia Mantova, unde exploatarea era mascată prin contracte de muncă false.