E sosia lui Kylie Jenner, dar s-a săturat să fie criticată: ”Oamenii mă opresc pe stradă și îmi reproșează că m-am operat!”

26/11/2022 -20:27
Imagine

Taylor Madison, o tânără în vârstă de 23 de ani, susține că oamenii o opresc pe stradă și îi reproșează faptul că a apelat la operații estetice pentru a semăna cu modelul Kylie Jenner.

Potrivit Mirror, tânăra susține că faptul că seamănă cu sora cea mică a lui Kim Kardashian este doar o coincidență.

Tânăra, care este mama unui copil, a povestit că în ultimii șase ani i s-a întâmplat în repetate rânduri să fie oprită pe stradă, iar oamenii să-i ceară să se fotografieze împreună. Motivul? Credeau că o au în față pe Kylie Jenner.

Aceasta a povestit, de asemenea, că s-a întâmplat să treacă și prin momente delicate, căci unii dintre oameni i-au reproșat că a apelat la operații estetice pentru a semăna cu starul de la Hollywood.

”Este dubios pentru mine să-mi spună cineva că m-am operat. Am primit multe comentarii răutăcioase, mulți au presupus că am apelat la operații estetice sau la fillere ca să semăn mai mult cu Kylie, dar nu e adevărat. De obicei le dau block acestor oameni, nu vreau să-mi irosesc nici timpul și nici energia.”, a mai explicat tânăra care a povestit că a făcut publice și imagini din copilărie pentru a dovedi că nu a apelat deloc la bisturiu.

Madison recunoaște, însă, că se simte flatată să semene atât de mult cu vedeta de la Hollywood și recunoaște că singurul lucru pe care l-a făcut în acest sens a fost să încerce să se machieze ca ea: ”M-am uitat la tutoriale pe internet, ba chiar intenționez să recreez niște look-uri de ale ei și să le postez pe Youtube.”, a mai spus tânăra.

sursa