Drumarii intervin pentru prevenirea înzăpezirii și a poleiului pe drumurile naționale. Recomandări pentru șoferi

04/01/2026 -21:39
Imagine

Pe parcursul zilei de astăzi, drumarii au desfășurat ample lucrări de prevenire a înzăpezirii și combatere a lunecușului pe sectoare de drum din raioanele Fălești, Hâncești, Ialoveni, Nisporeni, Comrat, Căinari și Criuleni, potrivit Administrației Naționale a Drumurilor (AND).

Imagine

Intervenții la nivel național

Unitățile teritoriale au patrulat și monitorizat continuu drumurile naționale din nord, centru și sud, acționând preventiv pe porțiunile unde exista risc de formare a ghețușului. În total, au fost angrenate 154 de utilaje speciale și 121 de muncitori rutieri, utilizându-se peste 890 de tone de sare tehnică și aproximativ 107 tone de materiale antiderapante.

Cod galben de condiții meteo complicate

Meteorologii au emis Cod galben de vreme dificilă, valabil din 4 ianuarie, ora 10:00, până pe 5 ianuarie, ora 14:00, pe întreg teritoriul țării. Se prognozează polei, depuneri de lapoviță și formarea ghețușului pe drumuri.

Recomandări pentru participanții la trafic

AND recomandă șoferilor să manifeste prudență sporită, să adapteze viteza la condițiile meteo și să evite deplasările inutile în această perioadă. Echipele de drumari sunt în teren 24/24 pentru a interveni operativ și a oferi suport.

În caz de dificultăți pe drum, șoferii pot apela la numerele de telefon:

  • (+373) 78 337 744
  • (+373) 60 477 117
Insert Embed Code