Dronele rusești au lovit sistemul de transport al gazelor din Odesa. Atacurile asupra infrastructurii energetice afectează și Republica Moldova

10/12/2025 -17:37
Imagine

Dronele rusești au vizat sistemul de transport al gazelor din regiunea Odesa, sudul Ucrainei, într-o zonă cu conducte importante, inclusiv cea care transportă gaz natural lichefiat din Grecia spre Ucraina, a anunțat miercuri ministrul adjunct al energiei, Mîkola Kolisnik, citat de Reuters.

Oficialul ucrainean nu a precizat exact ce instalații au fost lovite, însă datele operatorului de tranzit arată că volumele de gaz pe ruta Transbalkan au rămas, deocamdată, neschimbate. Totuși, Kolisnik a subliniat că, doar în ultimele 24 de ore, inamicul a efectuat atacuri țintite asupra infrastructurii de gaze și energie din Odesa.

În ultimele luni, Rusia a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene, vizând atât producția de gaze, cât și transportul acestora. Aceste bombardamente au dus la întreruperi repetate de curent și la restricții de consum în numeroase regiuni, inclusiv Kiev, unde marți jumătate dintre locuitori au rămas fără electricitate.

Guvernul ucrainean a anunțat introducerea de noi restricții pentru consumul de energie și creșterea importurilor, în timp ce încearcă să repare infrastructura grav afectată. Sectorul energetic al Ucrainei se bazează pe centrale nucleare, dar și pe gaze pentru producerea de energie electrică și căldură.

Atacurile au privat Ucraina de mai mult de jumătate din producția internă de gaz, forțând-o să caute importuri suplimentare de peste 4 miliarde de metri cubi pentru acest sezon de iarnă. Bombardamentele masive din sudul Ucrainei afectează și Republica Moldova, care a fost nevoită, în ultimele zile, să solicite ajutor extern pentru aprovizionarea cu energie electrică.