În această săptămână a început lupta pentru premiul concursului muzical Eurovision, iar aseară a avut loc a doua semifinală. Se pare că aceasta a fost mai interesantă, spun internauții.
Letonia, Austria, Olanda, Norvegia, Israel, Grecia, Estonia, Elveția, Georgia și Armenia s-au calificat, joi, în finala Eurovision.
Concursul este găzduit de orașul suedez Malmo, iar Marea Finală va avea loc sâmbătă.
După prima semifinață, s-au calificat Cipru, Croația, Finlanda, Irlanda, Lituania, Luxemburg, Portugalia, Serbia, Slovenia și Ucraina. În schimb, Azerbaidjan, Australia, Islanda, Moldova și Polonia au fost eliminate.
Calificate automat în finală sunt Marea Britanie, Franța, Spania, Germania, Italia și Suedia (gazdă).
Calificările sunt decise 100% de televot.
Controversele ediției
Apariția reprezentantei Israelului la repetiția cu public pentru cea de-a doua semifinală a fost primită atât cu aplauze, cât și cu dezaprobare.
Eden Golan a interpretat pentru prima dată „Hurrycane” în fața spectatorilor, iar unii dintre aceștia au scandat “Palestina Liberă/ Free Palestine”.
Forțele de poliție prezente în incinta Arenei Malma au intervenit imediat.