Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a fost reținut marți dimineață pe aeroportul din Atena, Grecia, în timp ce încerca să tranziteze spre Dubai. Potrivit surselor, alături de el ar fi fost reținut și fostul deputat PDM, Constantin Țuțu, însă identitatea celei de-a doua persoane nu a fost confirmată oficial. Se știe doar că aceasta făcea parte din cercul apropiat al lui Plahotniuc.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru Teleradio-Moldova că reținerea a avut loc la ora 4:30 dimineața. „Suntem încă în schimb de informații cu colegii din Grecia la subiectul respectiv. O să revenim ulterior și cu alte informații suplimentare”, a precizat acesta, adăugând că cei doi încercau să tranziteze cu o rută spre Dubai.
Întrebat despre implicarea lui Țuțu, Cernăuțeanu a menționat: „Este o persoană care era din cercul apropiat lui Plahotniuc, dar la etapa actuală, din punct de vedere al strategiei de comunicare și mersului acțiunilor de procedură, nu pot afirma acest lucru în public.”
Acțiunile procesuale pentru extrădarea celor doi urmează să fie coordonate de organul de urmărire penală responsabil de caz, în colaborare cu Direcția cooperare polițienească internațională (DCPI) din cadrul IGP.
Deocamdată, nu se cunosc circumstanțele exacte ale reținerii și nici care sunt acuzațiile concrete care li se aduc.