Dorin Recean, însoțit de soția sa la secția de votare: ,,Am votat pentru un viitor european”

05/11/2023 -17:05
Imagine

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, și-a exercitat dreptul la vot astăzi, 5 noiembrie, în cadru alegerilor locale generale. Acesta a fost însoțit de soția sa, Stela.

„Am votat pentru viitorul european al R. Moldova, pentru ca noi să avem localități cu adevărat europene, unde ne place să trăim, să ne plimbă, să petrecem timpul. Eu vreau să încurajez toată lumea să meargă la vot. Este foarte importat astăzi să mergem la vot, pentru că dincolo de primari, noi astăzi votăm și consilieri și pentru consilieri un alt vot nu va exista. Încurajez și tinerii să meargă la vot, pentru că astăzi se decide viitorul R. Moldova, inclusiv în ce localități veți viețui, în ce localități veți întemeia o familie. Viitorul european al R. Moldova îl construim în fiecare zi, iar astăzi o facem prin a oferi votul nostru primarilor și consilierilor”, a spus Dorin Recean.

Stela, soția lui Dorin Recean, a menționat că a votat pentru un oraș mai accesibil, mai prietenos, mai călduros pentru toți locuitorii.

„Am votat pentru o Capitală modernă, pentru proiecte pentru tineret, interesante și pentru o Capitală unde locuitorii sunt în centrul atenției. Dar să nu uităm că noi locuim în orășelul Codru. Și ne dorim și aici o infrastructură mai dezvoltată, o localitate modernă. Ne-am dori o echipă energică care vor implementa proiecte pentru această localitate”.