Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că se așteaptă la o întâlnire apropiată cu președinții Rusiei și Ucrainei, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski. Trump a precizat că această întâlnire va avea loc doar după ce părțile vor ajunge la un acord final privind soluționarea conflictului sau vor intra în faza finală a negocierilor, scrie Kommersant.ru
„În speranța finalizării acestui plan de pace, l-am mandatat pe emisarul meu special, Steve Witkoff, să se întâlnească cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, la Moscova”, a scris Trump pe Truth Social. În paralel, ministrul armatei SUA, Dan Driscoll, va avea discuții cu partea ucraineană.
Trump a subliniat că, în ultima săptămână, echipa sa a făcut progrese semnificative în oprirea conflictului ruso-ucrainean. Planul inițial al SUA, care conținea 28 de puncte, a fost revizuit și ajustat pe baza propunerilor ambelor părți, iar în prezent mai rămân doar câteva aspecte controversate.
Astăzi, Trump a declarat că părțile sunt aproape de semnarea unui acord de pace. Potrivit Axios, delegațiile Rusiei și Ucrainei au purtat astăzi negocieri directe la Abu Dhabi privind soluționarea conflictului. Volodimir Zelenski ar putea avea o întâlnire cu președintele SUA pe 27 noiembrie, pentru a finaliza lucrul la tratatul de pace, a anunțat Andrei Iermak, șeful biroului președintelui Ucrainei. El a precizat că varianta inițială a planului de pace a fost redusă de la 28 la 19 puncte, iar principalele divergențe rămân la capitolul teritorial.