Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a comentat declarațiile președintelui SUA, Donald Trump, potrivit cărora acesta ar fi trimis submarine nucleare americane în apropierea coastelor Rusiei.
Foto: Sky News
Pe canalul său din aplicația Max, Medvedev a ironizat afirmațiile președintelui american, comparându-le cu „un thriller hollywoodian feroce” și cu „clasicele filmelor americane de categoria B”, scrie Kommersant.ru
„Dar, cum se spunea în legendarul serial detectiv sovietic, deznodământul e clar: «E greu să găsești o pisică neagră într-o cameră întunecată, mai ales dacă nu este acolo»”, a scris Dmitri Medvedev.
Anterior, Donald Trump a confirmat că a trimis mai multe submarine nucleare la țărmurile Rusiei „exclusiv din precauție”.
Pe 1 august, Trump a anunțat că a ordonat dislocarea a două submarine nucleare „în regiunile corespunzătoare” ca răspuns la „declarațiile extrem de provocatoare” ale lui Dmitri Medvedev. Atunci, Trump l-a criticat dur pe Medvedev, numindu-l „un fost președinte ratat” care „crede că încă mai e la putere”.