La data de 29 august, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința unui director de companie, găsit vinovat de comiterea infracțiunii de contrabandă. Instanța i-a aplicat o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 5 ani, cu suspendare condiționată de un termen de probațiune de 3 ani, scrie Hotnews.
Acțiunea civilă înaintată de Ministerul Finanțelor a fost admisă parțial, inculpatul fiind obligat să achite suma de 815.162,21 lei. Totodată, instanța a dispus confiscarea specială a mijloacelor bănești ce vor fi obținute în urma valorificării bunurilor sechestrate.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, în colaborare cu Centrul Național Anticorupție, inculpatul, în perioada noiembrie 2017 – ianuarie 2018, activând ca director al unei companii, ar fi introdus pe teritoriul Republicii Moldova, în complicitate cu alte persoane, inclusiv angajați ai Serviciului Vamal, patru loturi de sisteme de minare Bitcoin, pe numele unor persoane inexistente, în valoare totală de aproximativ patru milioane de lei, eludând controlul vamal.
Inculpatul a negat acuzațiile pe tot parcursul procesului, însă instanța a considerat probele prezentate ca fiind întemeiate și a constatat vinovăția acestuia.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
VEZI ARTICOLE