„Cele mai dragi mie. Mama mea, Rimma, şi mama copiilor noştri, Olena Zelenska. Îţi mulţumim că eşti mereu alături“, a notat Volodimir Zelenski în dreptul celor trei instantanee alb-negru, dintre care două cu soţia sa, realizate pentru publicaţia „Vogue“, şi o a treia din copilăria sa, înfăţişându-l la o vârstă fragedă în braţele mamei sale.
Deşi e încă sub tirul neîntrerupt al trupelor ruseşti, preşedintele ucrainean şi-a celebrat atât mama, cât şi pe mama copiilor săi.
Mama preşedintelui ucrainean este de formaţie inginer şi are 71 de ani. Ea s-a căsătorit cu matematicianul Oleksandr Zelenski, mai mare cu 3 ani decât ea, cu origini evreieşti şi devenit profesor de cibernetică la universitate. Din păcate, în decursul celor patru ani petrecuţi în Mongolia, la bunica lui Volodimir din Erdenet, Rimma s-a îmbolnăvit destul de grav şi, la revenirea în Ucraina, a fost nevoită să se retragă din activitate, fiind de ani buni casnică şi îngrijind de familie.
Acum, senioara Zelenskaya trăieşte cu soţul său într-un apartament de patru camere şi se bucură de sprijinul nurorii sale, Olena, şi de cei doi nepoţi ai săi, Kyrylo, în vârstă de 9 ani, şi Oleksandra, care îşi va sărbători, pe 10 iulie, majoratul.