Curtea Constituțională dă lumină verde pentru ușurarea confiscării averilor ilicite. Maia Sandu o consideră o victorie

15/03/2022 -14:55
Imagine

Curtea Constituțională de la Chișinău ușurează confiscarea averilor ilicite, considerată de puterea de la Chișinău una din pârghiile importante de combatere a corupției. CC a constatat totodată într-o decizie publicată la 15 martie că averea ilicită se poate confisca pe baza unei constatări a Agenției Naționale de Integritate (ANI), fără modificarea Constituției, cum ar fi vrut un grup de deputați ai puterii, scrie moldovaeuropalibera.org.

Noua legislație, trimisă parlamentului în februarie de Maia Sandu, face mai grea „ascunderea” averilor de către corupți, prin trecerea lor pe numele rudelor, și simplifică munca celor care le confiscă: ei nu mai trebuie să arate că o anume proprietate a fost obținută ilicit, ci că averea generală depășește așa de mult ce apare în declarația de avere, încât diferența acoperă prețul bunului sau bunurilor confiscate.

Potrivit practicii de până acum, demnitarilor li se puteau confisca bunuri doar dacă exista o decizie judiciară care demonstra proveniența ilicită a acestor bunuri, de exemplu din acte de corupție demonstrate în justiție. Mai multe decizii de constatare a diferenței între averile deținute în realitate și declarațiile depuse de funcționari publici, emise de-a lungul anilor de ANI, s-au soldat, de aceea, cu respingerea acestor acțiuni în judecată.

56 de deputați ai majorității parlamentare s-au adresat Curții Constituționale, cerându-i permisiunea să modifice constituția, într-un efort aparent de a da noii legislații mai mare greutate. Curtea, însă, a găsit o altă soluție care să servească aceluiași scop, și a publicat-o azi.

„Măsura confiscării poate fi aplicată nu doar în cazul produselor directe ale unei infracțiuni, ci și în cazul bunurilor, inclusiv al oricărui venit sau beneficii indirecte, obținute prin convertirea ori transformarea produselor directe ale infracțiunii sau prin amestecul acestora cu alte bunuri, eventual legale”, a explicat marți într-o conferință de presă Domnica Manole, președinta CC, care a mai spus că revizuirea a fost posibilă în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pe care Curtea de la Chișinău și-ar fi bazat în mare parte hotărârea curentă.

Contactată de Europa Liberă, parlamentara PAS, Olesea Stamate, președinta Comisiei Juridice din parlament, a spus că prin avizul de astăzi Curtea Constituțională deschide calea către o aplicare mai largă a legii.

„Acum lucrurile sunt clare și instituțiile statului nu mai au nici o scuză de a nu o aplica [legea] atunci când este cazul ca ea să fie aplicată,” a spus Stamate.

„Avem metode de confiscare non-penală, care sunt la ANI și în legea cu privire la integritate, deci nu trebuie să demonstreze faptul că averea este provenită dintr-o infracțiune, ci simplul fapt că averea depășește substanțial veniturile declarate, și asta este o confiscare non-penală. Totodată, ar putea serviciul fiscal de stat, prin mecanismele pe care le are, să inițieze confiscarea averii,” a mai spus parlamentara.

Maia Sandu: De astăzi, sistemul de justiţie are toate instrumentele necesare pentru a-i penaliza pe cei care s-au îmbogăţit din activităţi ilegale

Între timp,, președintele maia Sandu a calificat drept o victorie decizie Curții Constiționale.

„De astăzi, sistemul de justiţie are toate instrumentele necesare pentru a-i penaliza pe cei care s-au îmbogăţit din activităţi ilegale.Curtea Constituţională a publicat azi hotărârea sa din 10 martie 2022, prin care admite o procedură simplificată a confiscării averii nejustificate”, a scris preşedintele Maia Sandu, într-o postare pe Facebook.„De acum încolo, confiscarea averii poate avea loc inclusiv dacă persoana în raport cu care există suspiciuni că deţine averi ilicite nu va putea justifica provenienţa legală a bunurilor. Curtea Constituţională a stabilit că acest lucru este posibil în cadrul actualelor prevederi ale Constituţiei, nefiind necesară modificarea Legii Supreme.

CC a confirmat, astfel, alinierea sistemului constituţional naţional la standardele europene privind combaterea corupţiei mari, a spălării banilor şi a îmbogăţirii ilicite.

Sistemul de justiţie nu mai poate da vina pe obstacolele legislative şi este obligat să demonstreze rezultate reale în confiscarea averilor agonisite ilegal”, a scris Maia Sandu.