Cum s-au comportat francezii cu o sportivă din Ucraina și cum reacționează când aud de război

12/04/2022 -16:23
Imagine

Sunt 48 de zile de când armata rusă a invadat Ucraina, iar războiul continuă.

Anzhelika Terliuga: "Toți francezii sunt cu Ucraina! Am avut parte de multă susținere"

Medaliată cu argint la Jocurile Olimpice 2020, karateka ucraineană Anzhelika Terliuga (30 de ani) a postat, de la începutul războiului, mai multe mesaje pe rețelele sociale în care a cerut ajutor pentru țara sa.

Karateka a povestit cum reacționează francezii atunci când aud de războiul declanșat de armata rusă în Ucraina. Sportiva a dezvăluit că a avut parte de foarte multă susținere, scrie digisport.ro.

"Toți francezii sunt cu Ucraina. Am avut parte de foarte multă susținere aici (n.r. a fost prezentă la o competiție organizată în Franța). Toată lumea este șocată de situația de la mine din țară. Mulțumesc, Franța, pentru inima ta mare.

Trebuie să continui să mă antrenez pentru următorul turneu, din Portugalia. Inima mea este alături de familia mea și de Ucraina. Abia aștept să mă întorc acasă. Mi-e dor de voi.", a scris Anzhelika Terliuga pe Instagram.