Cum au sărbătorit Paștele vedetele de la noi și ce urări au transmis moldovenilor de acasă

25/04/2022 -20:09
Imagine

Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină, iar toată lumea așteaptă cu mari emoții ca să poată petrece alături de cei dragi. Cei mai mulți dintre moldoveni preferă să petreacă frumoasa sărbătoare chiar în sânul familiei. La fel s-a întâmplat și în cazul vedetelor de la noi. Au renunțat la lumina reflectoarelor în această perioadă, iar în acest an toată atenția și-au îndreptat-o către familie.

Persoanele cunoscute publicului de la noi au fost generoase și au publicat imagini cu membrii familiilor lor.

Mariana Mihăilă

,,Veșnicia s-a născut la sat… ❤️ Moment surprins de Paști în grădina bunicului meu unde am copilărit și unde ieri m-am încărcat cu energie pură. 🥰 Sărbători pline de lumină vă doresc tuturor! 🙏”.

Tatiana Heghea  

De Paști, interpreta a sărbătorit alături de familia sa. Însărcinată cu al treilea copil, Tatiana și-a surprins abonații virtuali cu imagini inedite filmate pentru noul său videoclip.

Iuliana Beregoi

Tânăra interpretă a mers la biserică în Noaptea Învierii, iar Paștele l-a petrecut alături de familia sa și bunicii săi, pe care spune că îi iubește enorm.

Și interpretul Gabriel Nebunu a mers la biserică pentru a lua Lumina Sfântă.

Emilian Crețu 

Actorul Emilian Cretu a sărbătorit Paștele alături de familia sa, la Negureni, raionul Telenești. Emilian le-a invitat la casa lui părintească inclusiv pe mamele refugiate din Ucraina și micuții lor, pe care i-a cazat la el acasă, în Chișinău. Video!

Irina și Segiu Kovalsky

Chiar dacă au muncit de Paște pentru a oferi momente frumoase admiratorilor lor, interpreții și-au făcut timp și pentru cei dragi.

Video: